Când furia este de necontrolat

Furia este un semnal de alarmă care te poate ajuta să înțelegi că o nevoie de a ta nu este satisfăcută. Ea apare atunci când ne simțim nesiguri, neînțeleși, jigniți sau când nu ne putem exprima. Sunt situații în care furia ne este de ajutor, ne protejează, ne ajută să ne exprimăm și să ne menținem punctul de vedere, dar de fiecare dată furia ne ia câte ceva. Furia declanșează în corpul nostru o stare de alertă, astfel încât întregul nostru corp se pregătește de luptă și atacă cu vorbe sau cu fapte pe oricine îi stă în cale. În situații de furie, creierul nostru se concentrează doar asupra strategiilor de apărare și pe dectectarea inamicilor, el pierde din vedere resursele care pot fi folositoare în diminuarea sau chiar calmarea situației conflictuale. 

În încercarea de a ne proteja și odată cu eliberarea furiei ne pierdem calmul, o stare de neliniște ne invadează la nivelul întregului corp, apar dureri la nivelul stomacului, în urma furiei putem să rămânem cu dureri de cap, palpitații, un ritm cardiac crescut, relații afectate sau persoane rănite; suntem afectați negativ atât psihic, emoțional, relațional, cât și fizic. Deseori, furia produce mai mult rău decât bine.

Folosim furia pentru că nu am învățat să ne exprimăm, să impunem anumite limite, să ne apărăm propriile interese fără să le afectăm pe ale celorlalți, fără să îi denigrăm pe cei din jurul nostru și fără să apelăm la cuvinte jignitoare.

Da, furia funcționează și ca un mecanism de apărare! Ne ajută să comunicăm atunci când nu reușim, ne ajută să ne facem auziți atunci când nimeni nu ne ascultă sau ne ajută să fim luați în considerare atunci când ceilalți ne ignoră. Dar, cu toate acestea, furia ne face rău, ne lasă un gust amar în gură, ne strică relațiile și ne păcălește că doar cu ajutorul ei putem obține ceea ce ne dorim. Nici neexprimarea furiei nu este dezirabilă pentru că nu face decât să se acumuleze sentimentele negative, iar cu următoarea ocazie explozia va fi mult mai mare. 

Un lucru important pentru înțelegerea și controlul furiei este faptul că modul în care

interpretăm situațiile cu care ne întâlnim poate provoca apariția furiei. Furia este efectul gândurilor și a emoțiilor pe care le simțim în momentele cele mai tensionate. Uneori este mai ușor să ne înfuriem decât să ne confruntăm cu sentimente precum frica, nesiguranța tristețea sau singurătatea.

Furia este o emoție normală pe care cu toții o simțim din când în când, dar ea devine o problemă atunci când ne afectează zi de zi şi când relațiile au de suferit. 

Dacă doreşti să reduci din intensitate, frecvență sau să controlezi furia poți parcurge următorii pași:

  1. Înainte să spui ceva, gândește-te.

Este ușor să lași vorbele să curgă, dar este foarte probabil să regreți mai târziu. Așadar, trage aer în piept și ia-ți câteva secunde să îți aduni gândurile.

  1. Exprimă-ți nemulțumirile.

Imediat ce te-ai mai calmat și ți-ai făcut ordine în gânduri, exprimă-ți îngrijorările, nevoile, dorințele, într-un mod cât mai direct și asertiv, fără să îi jignești pe ceilalți.

  1. Ia-ți o pauză.

Pauza poate fi foarte folositoare și ușor de pus în practică. Ia-ți câteva minute de liniște înaintea momentelor de care știi că de obicei sunt mai tensionate, gândește și previne momentele în care ai putea deveni furios, astfel încât să fii pregătit.

  1. Identifică posibile soluții.

Înlocuiește gândurile în care te concentrezi pe cine a greșit cu cele în care te concentrezi pe identificarea soluțiilor. Amintește-ți că furia nu va rezolva situația, poate doar să o înrăutățească.

  1. Evită critica.

Pentru detensionarea situației folosește afirmații de genulȘ “Am nevoie să…”, “Mi-aș dori să…”. “Mă supără faptul că…” sau ”Mi-aș dori să…” în locul celor care îi critică și îi blamează pe ceilalți.

  1. Alungă resentimentele.

Iertarea este o resursă foarte folositoare. Dacă permiți furiei sau altor emoții negative să rămână cu tine pentru o perioadă mai îndelungată este posibil să te simți depășit de propriile tale sentimente. Dacă îl ierți pe cel care te-a supărat, atunci amândoi puteți învăța din această experiență, iar relația voastră poate deveni mai puternică.

  1. Practică sport.

Exercițiile, mersul pe jos, alergarea reduc tensiunea și stresul acumulat.

  1. Folosește tehnici de relaxare.

Când simți că ai câte un acces de mânie practică exerciții de respirație profundă, închide ochii și imaginează-ți ceva plăcut. Pentru a învăța să obții relaxarea cât mai ușor extinde practicarea tehnicilor de relaxare și în afara momentelor în care ești cuprins de furie. Exercitiile de yoga pot ajuta în dobândirea unor tehnici de conștientizare a propriului corp și a stării de relaxare, dar poți obține relaxarea ascultând și muzică sau practicând orice activitate care te ajută să te relaxezi.

  1. Învață să ceri ajutorul.

Controlul furiei este provocator și uneori poate fi greu de obținut. Dacă ai încercat de mai multe ori, mai multe metode, iar furia ta este în afara oricarui control continuând să îți facă rău atât ție cât și celor din jurul tău, atunci solicită ajutor specializat. Psihoterapia te poate ajuta să înțelegi mai bine sursa furiei tale, emoțiile care se ascund, dar si tehnici și metode de control asupra furiei.

 

logo facebook

 

Articol realizat de:

Jeni Dumbrăveanu, Psihoterapeut de familie, cuplu și copil.

 

Grup ”Film si dezvoltare personala”

Proiectul pe care l-am initiat, ”Film si dezvoltare personala”, isi propune sa creeze un grup de actiune, imbinand observatia cu practica, utilul cu placutul, dar mai ales largirea sferei de interactiune a participantilor din multiple zone sociale si profesionale.

Ce simtim atunci cand vizionam un film? Exista efecte ”terapeutice” si care sunt acestea? Prin ce modalitate ne putem dezvolta prin vizionarea unui film?

La aceste intrebari vom incerca sa gasim impreuna raspunsuri.

Grupul are structura si functionarea unuia de dezvoltare personala, cu moderator.

Admiterea in grup se face pe baza de interviu fata in fata.

Pentru alte detalii va invit sa ma contactati la adresa de email office@pacientia.ro.

Oana – Mihaela Șerbescu,

Life Coach & Trainer
Consilier pentru dezvoltare personala.

16508747_1328770133856198_1102561573474911238_n