Angoasa si vindecare

Daca pornim de la premisa ca in fiecare dintre noi exista, asa cum afirma Sigmund Freud, tendinta de a ne crea un Ideal al Eului, intelegem de ce este atat de mare pericolul retragerii din terapie, inainte ca ea sa fi fost dusa la bun sfarsit, pentru cel care isi regaseste pe aceasta cale parte din libidoul pe care il pierduse, restabilita fiindu-i intr-o oarecare masura forta Eului. Caci Eul este cel care mediaza conflictul unei persoane dintre dorinta si realitate, iar Idealul Eului consuma din libidoul care i-ar fi fost in mod normal alocat celui dintai.

Idealul Eului este construit de-a lungul timpului atat constient, cat si inconstient. Dar partea care nu este vizibila, nici nu are cum sa fie accesata. Relatia terapeutica este cea care face posibila intr-o mare masura recuperarea continutului inconstient, care va fi impins inapoi in constiinta.

Tot ce a fost mai intai refulat, poate ca revine in vise, insa mult prea rar pacientul are capacitatea de a-si recepta propriile mesaje codificate existente in Inc. (inconstient, la Freud) si de a le intelege semnificatia, tocmai pentru ca ele sunt parti ale inconstientului care cauta sa ramana in continuare ascunse individului.

Stim ca pacientii se sustrag adesea terapiei de indata ce au prilejul. O explicatie ar fi aceea ca ei nu mai au intacta capacitatea de a iubi, iar relatia terapeutica nepromitandu-le nimic si pe deasupra cerandu-le dedicatie totala, le pare la un moment dat inutila, ba mai mult, poate chiar daunatoare, ceea ce ii indeamna la renuntare, cu precadere tinand cont ca terapia cere “sacrificiu” de bani, de timp si, mai ales, de afect.

Prin urmare, imediat ce angoasa pacientului se diminueaza sau pare ca dispare, acesta se considera vindecat si pleaca din relatie. Abandonand terapia si gasind alta relatie de substitutie, asemanatoare celei terapeutice, persoana isi continua nestingherita cel putin pentru o vreme proiectiile, dar, surpriza: dupa un timp, angoasa revine.

Fobicul social isi va retrai astfel nelinistea si cu greu se va putea pastra intr-o relatie ce solicita prezenta sa in mod constant, motivand ca nu isi mai are sensul – angoasa lui nu mai este atat de sacaitoare ca la inceput, maniaco-depresivul va continua sa oscileze intre starile sale, dependentul revine la masa de joc, iar paranoicul va ajunge sa creada ca medicul este un sarlatan care doar l-a inselat cu tariful perceput, pe care il realizeaza, emotional, odata ajuns in acel punct, ca fiind mare.

Adeseori pacientul se intoarce atunci furios impotriva terapeutului. Furie, din punctul sau de vedere, indreptatita, cand el simte ca a fost mai curand furat decat tratat echitabil, intrucat aparent nu i-a fost furnizat nimic la schimb, nici macar mult dorita eliberare totala de simptom.

Dupa “luna de miere” pe care a trait-o pana atunci, el se vede pus fata in fata cu o dubla realitate: cea interioara si cea exterioara – ambele suficient de neplacute cat sa fie dificil de tolerat, dar nu imposibil. In termen de forta Eului, nu exista dubii ca nu se poate vorbi de o refacere deplina a acesteia pana la finalizarea unei terapii. Pentru ca, de ar fi asa, individul ar avea capacitatea intreaga de “a fi” si “a face”.

Vedem insa cum fobicul va gasi scuze sa nu iasa din casa, maniaco-depresivul isi va amana planurile, dependentul isi va cheltui si ultimul leu din buzunar, paranoicul isi va jura sa se razbune pe cei de care se considera persecutat, vedem cum sentimentele de vinovatie pot fi resimtite acut, visele, mai incarcate de continuturi anxiogene, dependenta de substitutul de terapeut, maxima.Cazuri ca cele enumerate isi pot continua viata, dar raman departe de vindecare.

Leave a Reply