Mistificarea propriei realitati interioare

Daca pacientul si terapeutul se intalnesc oriunde, accidental, in timpul unei interdictii trasate primului prin insusi cadrul existent pe tot parcursul terapiei, iar cel dintai afirma ca celalalt se afla acolo pentru el, aceasta este o interpretare a sa, insa nu cunoasterea in sine a realitatii. Este o constructie data de dorinta pacientului.

Voi porni de la situatia aceasta care sub aspect terapeutic este deosebit de interesanta, pentru ca vorbeste despre cum isi elaboreaza pacientul pe baza propriilor proiectii o lume iluzorie, negand astfel, pe de o parte, realitatea sa interioara, iar pe de alta, realitatea exterioara. 

Sa iti vezi propria dorinta este dificil. Dificultatea maxima este data de imposibilitatea de a-ti mai vedea universul interior asa cum este el, pentru ca mereu iti impui sa gandesti “pozitiv” si vrei sa le impui si celorlalti sa gandeasca la fel. Aceasta este o maniera de constructie a unei iluzii in plan personal si o incercare de manipulare a celuilalt. 

Ne putem imagina acest scenariu. Cei doi se intalnesc intamplator intr-un magazin de muzica, de exemplu, iar pacientul ii spune terapeutului: “Nici nu stii cat ma bucur ca ai venit aici special pentru mine!”

Magazinul este dotat cu un tonomat. Terapeutul introduce un jeton si o melodie se face auzita in fundal. Pacientul striga dintr-o data incantat: “Iti multumesc pentru ca mi-ai dedicat aceasta melodie! La noapte voi adormi leganat de acordurile ei!”

Ganditi-va putin. Aflandu-se intr-o situatie de interdictie, pacientul nu poate avea relatia cu terapeutul, ea fiind suspendata pana la eliminarea a ceea ce a dus la interdictie. Mai mult, ei nici nu ar avea de ce se intalni la un moment dat in alt loc decat in cabinet, in cadrul special amenajat.

Pacientul nu stie ce este in mintea terapeutului si ii atribuie acestuia propria sa dorinta. Cel dintai vrea o relatie cu terapeutul, insa la mijloc se afla intre ei o interdictie. Interdictia se vrea inlaturata astfel prin crearea unei lumi interne iluzorii, din care dorinta sa cauta sa fie anihilata, insa este pusa in act in plan exterior.

Dorinta de a se afla cu celalalt cauta sa fie ascunsa fata de sine, pentru ca daca ea ar exista, ar aduce suferinta, iar suferinta generata de interdictia trasata nu trebuie simtita. Faptul de a trece la act in mod impulsiv il aduce pe pacient in imposibilitatea de a-si mai vedea propria dorinta de a fi cu terapeutul. Este si o modalitate de a incerca sa controleze ceva ce nu are cum controla, anume ce simte celalalt fata de el. 

Are loc astfel o intreaga punere in scena a unei lumi create intr-o maniera aparte din care atat propriul sine al pacientului, cat si celalalt, sunt in realitate exclusi, in conditiile in care dorinta ramane prezenta in continuare. Pacientul isi doreste in fapt sa simta, dar daca ar simti, suferinta sa ar fi prea mare si prin urmare ea trebuie intr-un fel sau altul sa fie inlaturata, considerata si cum aceasta nu ar exista. 

Dar suferinta este mereu prezenta si ia diferite forme, una dintre ele fiind chiar exprimarea acestei imposibilitati de a accepta o interdictie, in contrapartida cu evidentierea dorintei de a fi cu celalalt. Solutia ar fi ca pacientul sa descopere ce il impiedica in realitate sa elimine interdictia si sa faca pasii necesari astfel incat sa isi “permita” sa aiba pentru sine o relatie pe care si-o doreste.

Leave a Reply