Necesitatea unui mediu de continere in familia disfunctionala

Intr-o familie disfunctionala, exista o anumita forma de organizare. Membrii nu se inteleg unii cu altii, iar reprosurile sunt ceva obisnuit. Pe de alta parte, fiecare ar vrea ca lucrurile sa se schimbe cumva. Sa fie impreuna sau sa nu mai fie impreuna. Alte variante par din start excluse. Si totusi, ce poti face pentru tine si familia ta atunci cand nu prea iti place unde te gasesti, dar esti nevoit sa ramai in ea?

Sa fii intr-o familie este asemanator unei micro-societati. La nivel structural, am putea spune ca este chiar cam acelasi lucru. Familia in sine este asemanatoare unei institutii. Insa institutia prin insasi modalitatea sa de constituire necesita prezenta unui set de reguli care sa fie respectate. Nu are cum functiona altfel.

Imaginati-va o institutie in care nimeni nu tine cont de nimeni si de nimic. Nici varianta opusa, o institutie in care toti fac numai ce doresc ceilalti nu are cum sa reziste. Institutia reprezinta astfel o continua pendulare in cautarea unui echilibru intre ce se vrea si ce este necesar, intre haos si inerentul regulament de ordine interioara.

Dar in familia disfunctionala o sa vedeti ca adesea nu exista un cod de conduita, iar trecerea de la “Eu fac legea” la “Tu faci legea” duce la o continua lupta pentru putere, care, desi ii oboseste pe toti cei ce o constituie, se transforma intr-o dinamica naturala.

Oricare dintre componenti in parte l-ai lua pare sa se simta exclus, ostracizat. Parintii nu se simt intelesi si emit pretentii. Copii nu se simt intelesi si, la randul lor, emit pretentii. La nivel de organizare interioara, in familia disfunctionala toti nu se simt intelesi si emit pretentii, osciland intre pozititii de victimizare si agresiune.

Daca privim cu atentie dinamica, atat victima, cat si agresorul, se afla impreuna in acelasi joc. Caci niciunul, nici altul, nu isi asuma raspunderea pentru ceea ce se petrece cu sine. Victima se pastreaza intr-un mediu abuziv si mentine avantajele acestuia. Agresorul nu se lasa nici el mai prejos si se afla in perpetua cautare si pastrare a unei victime – a cuiva a carui organizare inconstienta este de a se victimiza.

Aceasta complicitate o putem regasi si in familia disfunctionala. Fie ca e vorba de parinti, copii, frati, alte rude mai apropiate sau mai indepartate, soti, fiecare dintre componenti va cauta sa preia sau sa evite responsabilitatea pentru ceilalti. Veti observa mame care sunt furioase pe copii ca nu le ajuta cu nimic in gospodarie, frati care isi disputa pozitia de conducere, diverse alte lupte pentru putere.

Si totusi ce e de facut? In familia disfunctionala comunicarea pare pusa in imposibilitate. Celalalt trebuie sa faca totul sau dimpotriva, sa nu faca nimic. La nivel inconstient, responsabilitatea se afla intr-un vizibil blocaj. Daca ai incerca sa modifici din afara dinamica responsabilitatii ar fi in van. Pentru ca intreaga familie este un angrenaj care functioneaza astfel. Ar fi ca si cum ai scoate o piesa si ai strica utilajul.

Componentii familiei disfunctionale se gasesc intr-o unitate inconstienta tacita. Ei nu au nevoie de solutii despre cum sa functioneze impreuna – sfaturile venite din afara nu fac decat sa ii infurie – ci de intelegere si iubire. Dar niciunul nu vrea sa fie primul care sa modifice dinamica responsabilitatii in propriul mod de a fi. Celalalt trebuie sa opereze schimbarea sau sa se supuna ei. Negocierea din interior, in cazul fericit ca exista, are la baza tot obtinerea sau anularea unei pozitii de putere.

Articol publicat mai intai pe portalul Psihoterapie.net in data de 10.12.2012.

Leave a Reply