Trecutul, o piedica in calea reusitei

Remarc la multe persoane tendinta de a se agata cu orice pret de trecut. Trecutul este valorizat cu mult mai mult decat viitorul si, mai ales, decat prezentul. Prezentul ajunge sa fie astfel devalorizat, invalidat, iar viitorul ia alura misterioasa a unui ideal de neatins. Astfel putem spune ca trecutul reprezinta o bariera, insa nu atat prin dorinta unei persoane de a se intelege mai bine prin raportarea la el, ci prin emotiile coplesitoare pe care el le genereaza.

As spune ca problema majora cu trecutul este ca el este privit adesea ori ca ceva nesemnificativ, ori ca ceva teribil de valoros. Trecutul este oricum valoros prin el insusi. Un om fara trecut este un om fara istorie, iar un individ fara istorie nu are o identitate a sa. Negarea trecutului, pe de alta parte, nu ajuta la nimic. Trecutul nu este nimic altceva decat un moment care a fost, dar sa ii negi existenta inseamna sa negi o parte semnificativa din tine.

“Uitarea” trecutului nu are cum sa aduca nimic bun, ceea ce nu inseamna ca nu exista si asemenea situatii. Daca un individ vrea sa isi stearga trecutul, lucrul asta este perfect posibil, insa pretul platit nu justifica dorinta. Oricat de SF ar fi un film precum Eternal Sunshine of the Spotless Mind, el se inspira cu toate acestea din realitate…

Trecutul poate fi reconstituit treptat si integrat, pe cand viitorul, construit. Ambele nu pot fi intelese pe deplin decat in masura in care partea constienta a unei persoane este activa. Cand inconstientul insa are o pondere mult prea mare, vedem aceasta legatura alienata cu trecutul si viitorul, in care lucrurile fie nu au avut loc, fie nu pot avea loc.

Ori aceste doua atitudini tin de inconstient, de unde si instalarea unui cerc vicios. Cum sa iasa cineva din depresie cand inconstientul isi ruleaza propriile scenarii, acaparand si partea constienta? Dar cum ar putea iesi din depresie cand nici macar nu isi da seama ca sufera de depresie? Si cum, pana la urma, sa fie fericit cand trebuie sa fie nefericit? cum prea bine spune Cristian Fulas (“…nu poti sa fii fericit cand trebuie sa fii nefericit… “)

Daca multe terapii sau programe de dezvoltare personala esueza este din cauza acestei dinamici care se joaca inconstient si peste care nu se poate trece, uneori nici chiar in echipa cu un altul, scriptul inconstient fiind prea adanc fixat si alterand buna functionare mentala. Sa fie suferinta constientizata este de neacceptat si neindurat. Chiar si intr-o terapie, ideea de a primi suport pare mult prea des ceva de respins sau foarte greu de digerat, la inceput sau in anumite faze ale ei.

Vorbim aici preponderent despre trecut. Insa nici viitorului nu ii este rezervata o soarta mai buna. Sa fii “optimist” nu este in legea firii. Daca esti optimist pana la urma esti in fapt in realitate pesimist. De ce ar avea nevoie o persoana de acest optimism? Ce este pana la urma optimismul decat scrierea dorintei de a fi mai bine decat ce este in prezentul dezagreabil?

Prezentul il vedem adesea impregnat de ganduri si semnificatii indoielnice. Nu putem arunca responsabilitatea deplina asupra unei persoane pentru ce i se intampla, caci mediul suntem noi, daca e sa ne exprimam plastic. Nu ai cum te dezvolta perfect intr-un mediu nefavorabil tie, ceea ce nu are de ce sa excluda logica inerenta ca nu ai cum te sustrage aceluiasi mediu daca nu faci niciun efort.

Asa ajungem la definitia clasica a nebuniei data de Albert Einstein: “Nebunia inseamna sa faci acelasi lucru in mod repetat si sa te astepti sa obtii alt rezultat.” Caci nebun nu este cel care tot incearca (diferite lucruri) si esueaza, ci cel care esueaza pentru ca nu mai incearca (sa faca) nimic.

Articol publicat mai intai pe portalul Psihoterapie.net in data de 14.12.2012.

Leave a Reply