AIKIDO PSIHOLOGIC. MANUAL ELEMENTAR

Aikido-psihologic

”AIKIDO PSIHOLOGIC. MANUAL ELEMENTAR” de Mihail Litvak

In Aikido – arta martiala – intalnim principiul minimei rezistente in care este folosita o cantitate mica de energie personala, lupta fiind castigata prin utilizarea energiei adversarului.

Cu acest principiu in minte, Dr. Mihail Litvak vine cu o contributie unica in lumea psihologiei – solutionarea extrem de facila a conflictelor, indiferent de mediul acestora de provenienta (familie, cuplu, serviciu etc.).

Editia a doua a manualului sau elementar de stingere uneori aproape instantanee a situatiilor conflictuale, ofera si un set de ”Scrisori de amortizare”, reprezentand studii de caz ample legate de tehnica de Aikido psihologic – o completare mai amanuntita a principiului amortizarii.

Dar ce este amortizarea? Asa cum o descrie Mihail Litvak, ”amortizarea este un acord imediat cu argumentele partenerului”, clasificata de autor ca ”nemijlocita”, ”amanata” si ”de profilaxie”.

Obtinand acest acord, conflictul existent sau potential este stins rapid, astfel o multime de stari psihice negative, precum si unele boli psihosomatice vor disparea in timp, iar relatiile se pot imbunatati substantial.

Ca modalitatea optima de acordare in fata unui conflict, sugereaza autorul, printr-o admirabila metafora, ”Sa cantam la nervi ca la un instrument muzical”, intr-un mod armonios, respectand atat persoana din fata noastra, cat si propriile nevoi.

Principiul amortizarii a fost descoperit de autor prin lectura Aventurile bravului soldat Svejk, din care ofera urmatorul exemplu:

”Schroder s-a oprit in fata lui Svejk si a inceput sa-l analizeze. Colonelul a comunicat scurt rezultatele cercetarilor:

– Un idiot!

– Ma incumet sa raportez, domnule colonel, sunt un idiot! A raspuns Svejk.”

Fin cunoscator al oamenilor, Dr. Mihail Litvak reuseste sa isi transmita mesajul intr-o maniera non-formala, lucrarea sa cucerind prin simplitatea, inteligenta si umorul care se impletesc pe tot parcursul ei.

”AIKIDO PSIHOLOGIC. MANUAL ELEMENTAR” este o lucrare despre comunicare cu un pronuntat caracter practic. Studiile temeinice ale analizei tranzactionale isi fac simtita prezenta, intarindu-i valoarea. In manual gasim detaliate Starile Eului (Parinte, Matur, Copil) si tranzactii posibile dintre acestea, cu numeroase aplicatii ale tehnicii de Aikido psihologic.

In cele din urma, pentru a-l parafraza pe Mihail Litvak, mediul conflictual este precum ploaia, exterior noua – prin existenta celuilalt oponent – astfel incat ce conteaza este atitudinea noastra fata de el, putem sta acasa ori putem lua umbrela… de noi depinde ce alegem!

Autorul recenziei:

Oana – Mihaela Șerbescu,

Life Coach & Trainer
Consilier pentru dezvoltare personala.

www.pacientia.ro

 

Recenzii carti