Lupul travestit (Ultima parte)

Poate a turbat, isi zise ciobanul, uimit din cale-afara de cele petrecute, cautand cu privirea in staul mioara pe care avea de gand sa o duca in acea zi la taiere.

Niciodata nu existase o alta mai blanda si mai in randul lumii, cum s-ar spune, de aceea totul ii parea cu totul si cu totul de neinteles pastorului, care ii cauta fel si fel de scuze. Tristetea sa era mare, dar decizia era irevocabila.

Masina ii astepta in ograda, cu portierele larg deschise, pe cei doi care urmau sa mearga la abator. Ciobanul se pregatise sufleteste pentru aceasta despartire, despre care stia ca va fi ultima. Isi stersese lacrimile care ii curgeau siroaie si cotrobai din ce in ce mai nedumerit prin toate ungherele.

Insa ia mioara de unde nu-i. Dupa ce scotoci peste tot, vazu complet oripilat o blana de oaie cu sangele de multa vreme inghegat. O intoarse pe toate fetele cu o curiozitate din ce in ce mai mare, studiind-o atent si cautand sa priceapa ce naiba se intamplase.

Si deodata, reluand sirul evenimentelor din ultimele luni, ii pica fisa: Unica explicatie, chiar daca si aceasta greu de crezut pentru orice muritor de rand, fu ca mioara nu era nimeni altcineva decat cainele care disparuse in mod misterios la un moment dat, lasand turma fara paza. Nu si-ar fi inchipuit niciodata una ca asta, cu precadere pentru ca nu vazuse nici urma de agresivitate la animalul care ii tinuse o vreme tovarasie.

Lasandu-se sa alunece intr-un colt al surei, ciobanul trai clipe de groaza, cugetand la cat trebuie sa fi suferit mioara omorata. Furia sa era cu atat mai crescuta cu cat pierduse nu doar aceasta oaie, ci si ceea ce considerase a fi un prieten, caruia ii oferise adapost, mancare, precum si oportunitatea de a mana mioarele.

In ciuda a orice, sentimentele sale de iubire invinsera, astfel incat pastorul ii ierta pe data toate faradelegile savarsite, gandind ca probabil exista o buna explicatie pentru comportamentul ingrat si nerecunoscator al acestuia. Oare nu fusese el insusi pe punctul de a ucide, indiferent de mobilul care il mana? Asa ca sfarsi prin a se intreba ingrijorat cum se va descurca de-acum inainte animalul.

Cat despre acesta din urma, lasa in urma sa intreg trecutul plin de impostura. Isi dadu seama ca el nu era nici caine de stana, nici vreo mioara, ci pui de lup. Si oricat ar fi vrut, nu mai putea sa isi nege originile speciei, ci trebuia sa si le asume.

Astfel incat reveni in batrana padure care ii asteptase intoarcerea. Lucrurile aici nu se schimbasera prea mult, dar el, puiul de lup nu mai era acelasi. Porni din nou sa bata toba si nu mai tinu cont de gura lumii, care, dupa o vreme, in loc sa il huiduie, incepu sa ii admire zdranganeala ce devenea din ce in ce mai placuta auzului, pe masura ce el isi perfectiona tehnica.

Primi din ce in ce mai multe invitatii pentru a canta la concerte si nu trecu mult timp pana cand puiul de lup isi infiinta trupa rock dorita. Haita il integrase treptat in randurile sale, modificandu-si perceptia de la a-l defaima la a-l aprecia.

Nu in cele din urma, mezinul isi uni destinele cu cele ale unei lupoaice, care dadu nastere unei progenituri, pe care o privira amandoi cu multa incantare, intrebandu-se care o fi talentul acesteia ce de-abia asteapta sa fie descoperit si fructificat.