Doar un vierme
Multa vreme i-a dat tarcoale viermele marului cel frumos, nestiind cum sa il apuce – coaja groasa a acestuia il deruta. In cele din urma, i-a gasit punctul slab. Si-a infipt atunci, fericit, dintii mici, dar neasteptat de puternici, in fruct, producand o cavitate mica, pe care a tot largit-o. Apoi a tot continuat sa se infrupte… Secventa desprinsa dintr-un desen animat.
Initial marul a fost furios pentru ca era invadat. Pentru intaia oara, un vierme il dorea. Ar fi preferat sa fie orice altceva: o omida, un fluture, o gargarita. Dar un vierme?! Cel din urma era insa foarte in largul lui. In fond, nu era nici primul, nici ultimul “sau” mar, chiar daca acesta, cu coaja lui lucioasa, stralucitoare, i-a dat destul de furca.
Uite asa, viermele s-a simtit mai mult decat victorios, ca la el acasa, in tunelul pe care l-a sapat prin mar. Dupa ce si-a satisfacut pe deplin poftele, s-a trantit cu burta in sus si a inceput sa cugete. Mai are rost sa ramana in fructul asta gaunos?
Cu siguranta, nu! A fost raspunsul venit din launtrul sau. Doar marul asta e facut praf. Il asteapta, fara indoiala, un mar cel putin la fel de rumen. Cat de apetisant trebuie sa fie! Asa ca s-a hotarat sa abandoneze lacasul care isi pierduse din atractivitatea initiala.
S-a indreptat catre iesire, ezitant, in amintirea clipelor placute, neputand uita ce poama deosebita escaladase, tocmai el, un vierme! Fusese un mar atat de interesant! si-a spus el cu un oarecare regret. Dar timpul lui, fara indoiala, a trecut. Altul la rand!
– Vierme nenorocit ce esti! a inceput sa planga marul, din cale afara de trist. – Nu ajunge ca ti-ai croit drum prin interiorul meu. Acum pleci si ma lasi asa, neterminat? Ma simt infiorator de singur fara tine. Dar ce ar fi putut face? El, marul? Atat de bine fixat de o ramura de copac? Unde si mai ales, cum, sa plece?
– Lasa, ca te descurci cu siguranta fara mine. Daca ai noroc, mai dai tu peste alt vierme! Eu am toate orizonturile in fata mea. – chicoti viermele. Si ar fi spus “mere”, dar ii fu sa nu il necajeasca prea mult pe tovarasul sau, pe care il parazitase atata vreme. Avea in fapt un acut – desi intarziat – simt al constiintei.
Astfel incat, zglobiu din cale afara, viermele parasi incinta, cu gandul la toate fructele pe care urma sa le cucereasca cu dintii sai mici. Poate ca ii vor opune la inceput rezistenta, dar in cele din urma, vor fi incantate! Uite si acest mar, cat de suparat este. Cine ar fi crezut asa ceva?
– Sunt, categoric, un vierme cu mult sarm. Iar, merele, cum se vede, ma adora! De-abia astept sa rontai din urmatorul! Pe cand tot cugeta la viitorul sau glorios, odata ajuns la pamant, arunca totusi, plin de nostalgie, o ultima ocheada, spre crenga de care se gasea prins fructul ce fusese atata timp mult dorit si pe deasupra, ii tinuse companie.
Iar atunci se infiora. Fructul se legana pe ram, cu o viteza din ce in ce mai mare. – Ce priveliste extraordinara! Tocmai el, marul?! Nu-l credeam capabil de asa ceva. Si in timp ce ii urmarea cu privirea, hipnotizat, balansul, marul se desprinse, se pravali peste el si il strivi.
Doar un vierme. Atat zise marul si isi vazu de drumul sau.
Autor:
Oana – Mihaela Șerbescu,